Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ I-a cumpărat mama pașaport fals și a trimis-o în Cehia. O moldoveancă, reținută la granița română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la o tânără asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România.

Publicat

În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în Cehia, o persoană de sex feminin, cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 25 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânăra ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au descoperit asupra persoanei o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România, cu datele de identificare ale tinerei. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că documentul a fost procurat în cursul anului trecut, de mama sa, pentru a-şi găsi un loc de muncă.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

/FOTO/ Accident grav la Edineț. Pasagera unui microbuz a ajuns la spital, după ce vehiculul a intrat în copac

Accident grav într-un sat din raionul Edineț. Un microbuz a intrat în plin într-un copac. O pasageră a fost dusă la spital.

Publicat

Coliziunea s-a produs pe data de 24 iunie în jurul orei 15.00 în localitatea Gașpar. Imaginile de la locul accidentului au fost făcute de un martor ocular, iar apoi transmise redacției noastre de știri. Din fotografii se vede cum un microbuz stă la marginea drumului cu partea din față deteriorată. În urma impactului la fața a fost chemat un echipaj de poliție împreună cu medicii de pe ambulanță.

Oamenii legii au stabilit că la volanul vehiculului se afla un tânăr de 18 ani, iar în calitate de pasagere erau două fete de 17 și respectiv 20 de ani, ambele locuitoare al raionului Dondușeni. Individul se deplasa cu o viteză excesivă, iar la un moment dat acest a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un copac. În urma coliziunii la spital a fost transportată tânăra de 20 de ani. La moment aceasta se află sub controlul medicilor.

Șoferul microbuzului riscă pedeapsă în funcție de leziunile suferite de victimă. Investigațiile continuă.


echipa.md

 

 


 

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Autorii furturilor banilor dintr-un magazin, dar și a bijuteriilor de 600.000 de lei, prinși și plasați în arest

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Sud, de comun cu Direcția de Poliție a UTA Găgăuzia și Inspectoratul Național de Investigații au reușit deconspirarea grupului criminal organizat, care au comis furturi de proporții în orașele Ceadîr-Lunga și Taraclia.

Publicat

Membrii grupului sunt cercetați pentru furtul, în luna martie a anului 2021, a sumei de 12.000 lei depozitați în safeul unui magazin, precum și bijuterii în valoare de peste 600.000 lei puse în vânzare într-un magazin specializat.

În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, bijuterii, articole vestimentare, măști și arme deținute ilegal (pistol de model Baikal-442 și o pușcă cu țeavă lisă).

Doi dintre membrii grupului criminal au fost reținuți, iar ulterior – plasați în arest pentru un termen de 30 de zile. Numiții au vârste cuprinse între 26 și 28 de ani.


Investigațiile continuă întru stabilirea tuturor membrilor grupului infracțional și a bunurilor sustrase, astfel încât să devină posibilă recuperarea pagubelor părților vătămate.

Pentru faptele incriminate, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 12 ani.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer din Chișinău: Un Lexus a rămas fără roți

Un șofer a avut parte de o surpriză deloc plăcută în această dimineață.

Publicat

Un Lexus a fost surprins azi-dimineață pe strada Independenței din sectorul Botanica al Capitalei, transmite Știri.md.

Din imaginile expediate de către un cititor prin intermediul opțiunii Adaugă o Știre, se vede că automobilul a rămas fără toate cauciucurile.

În schimb, necunoscuții care au furat anvelopele au avut grijă să lase automobilul pe două cărămizi.



Citește mai departe

topul săptămânii