Rețele de socializare

Romania

/FOTO/ Un moldovean a fost prins de polițiștii români de frontieră cu acte false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Galaţi şi Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, un român și un moldovean, care deţineau documente false.

Publicat

În data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control a frontierei, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, pasager într-un microbuz, înmatriculat în Germania.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în bagajele personale, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, documente ce nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Măstăcani, un autoturism înmatriculat în România, condus de gălţeanul B.T., în vârstă de 53 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au descoperit asupra bărbatului un permisul de conducere moldovenesc, fapt pentru care au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Romania

Moldovean depistat de către polițiștii de frontieră români cu o bancnotă falsă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia a fost găsită o bancnotă de 100 de dolari SUA, ce s-a dovedit a fi falsă.

Publicat

În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o persoană cu dublă cetățenie, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În baza analizei de risc pe linia combaterii documentelor false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra bărbatului, în urmă căruia a fost descoperită, ascunsă în portofelul acestuia, o bancnotă de 100 de dolari SUA, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat bancnota în cauză de la o persoană necunoscută din Istanbul și nu are cunoștință despre faptul că aceasta este falsă.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație de valori falsificate, sub aspectul deținerii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Romania

Moldovean căutat de autorităţile din Franța, depistat la frontiera de est a României

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetățenie, căutat de autorităţi, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru constituirea de grup infracțional în vederea săvârşirii infracţiunii de furt pe teritoriul Franței.

Publicat

În ziua de 20 aprilie a.c, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 56 de ani, pasager într-un autoturism cu destinația Iași.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că pe numele bărbatului există alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare în vederea executării pedepsei cu închisoare, emis de autorităţile din Franța, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru constituirea de grup infracțional în vederea săvârşirii infracţiunii de furt pe teritoriul Franței.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Romania

/FOTO/ Un moldovean transporta ilegal peste 100 de sticle cu vin spumant

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, efectuează cercetări cu privire la un bărbat care transporta 108 sticle cu vin spumant, fără timbru de acciză

Publicat

În data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 00.20, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de compentenţă, a oprit în trafic, pentru control, pe DN 28, care face legătura între Iaşi şi Albiţa, în localitatea de frontieră Scoposeni, un autocar înmatriculat în România, condus de un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în varstă de 32 de ani.

În urma unui control efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în cala autocarului, 108 sticle cu vin spumant.

Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.


Citește mai departe

topul săptămânii