Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Chef cu alcool și muzică, pe timp de noapte, într-un cimitir

De dragul like-urilor, unii adolescenți sunt gata de orice, chiar să necinstească memoria răposaților.

Publicat

Asta ne-a scris un telespectator la adresa redacției noastre, iar drept dovadă ne-a expediat și un filmuleț, în care un grup de tineri, cel mai probabil minori, dansează și cântă la miezul nopții într-un cimitir. Imaginile au fost publicate pe o rețea de socializare în data de 23 aprilie. În acestea se pot observa mai mulți adolescenți, cu o sticlă de alcool în mână și cu o boxă muzicală, care dansează și cântă.

Tot din secvența video se poate observa că distracția are loc într-un cimitir. Urmăritorii celui care a postat imaginile se arată indignați de gestul adolescenților și susțin că așa acțiuni trebuiesc pedepsite.

Conform legii, aceștia pot fi trași la răspundere pentru consum de alcool în locuri publice și huliganism nu prea grav.


echipa.md

 


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Un tânăr a doborât cu mașina un gard și un copac, la Dubăsari

Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa a fost implicată într-un accident rutier.

Publicat

Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:55, pe drumul central din localitatea Cocieri, din raionul Dubăsari, transmite deschide.md

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani care se deplasa la volanul unui autmobil de marca Volkswagen Touran.

Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de traseu și s-a izbit într-un gard pe care l-a doborât, iar ulterior a fost proiectat într-un copac pe care la fel l-a pus la pământ.


În urma impactului, mașina a fost avariată, iar tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul din Criuleni cu mai multe traumatisme.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un șofer băut a încercat să fugă de poliție la Sângera. Viteza l-a dat de gol

Un șofer s-a ales cu dosar penal, după ce a urcat în stare de ebrietate la volan și se deplasa cu viteză excesivă pe o stradă din Chișinău.

Publicat

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, care ieri-seara, în jurul orei 18:40, se deplasa la volanul unui automobil de marca Honda pe șoseaua Muncești, când a fost prins de un echipaj al INSP că se deplasa cu o viteză de 113 km/h, scride descide.md

Oamenii legii l-au somat să tragă mașina pe dreapta, însă acesta a ignorat indicațiile agenților de patrulare și a apăsat pe accelerator. Echipajul de poliție a pornit pe urmele vitezomanului și l-au ajuns în localitatea Sîngera, unde acesta a abandonat automobilul și a încercat să fugă de la fața locului.

În timpul discuției cu șoferul fugar, polițiștii au simțit de la acesta un miros înțepător de alcool și l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că aceasta avea o concetrație de alcool de 0.83 mg/l în aerul expirat.


Pe numele șoferului a fost întocmit un proces penal pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Totodată, acesta s-a ales cu procese verbale pentru ignorarea regimului de viteză, cât și pentru nestoparea la semnalul agenților de patrulare.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Purta asupra sa un pachet cu droguri: Un individ, reținut de carabinieri

Un bărbat care deținea droguri asupra sa reținut de carabinieri în capitală.

Publicat

La data de 08.05.202, un echipaj de Carabinieri al Direcției regionale Centru a IGC, fiind implicat în serviciul de menținere a ordinii publice în sectorul Buiucani al capitalei a observat pe str. Ion Creangă o persoană suspectă de gen masculin.

Stopat pentru verificări, persoana a recunoscut că deține asupra sa droguri.

Astfel, bărbatul a predat oamenilor legii un pachețel de tip zip lock, transparent ce conținea o substanță de culoare galbenă-verzuie asemănătoare drogurilor.


Persoana dată a fost condusă la IP Buiucani pentru identificare și documentare.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

topul săptămânii