Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șantaj și estorcare de bani

Noi detalii în cazul celor doi Azeri, de 25 și 30 de ani, care ar fi șantajat și estorcat 1.600.000 de lei de la un cetățean turc.

Publicat

Poliția Republicii Moldova a oferit mai multe imagini cu momentul reținerii unuia dintre bănuiți, dar și o secvență din audierea acestuia.

SECVENȚĂ DIN INTEROGĂRILE REȚINUTULUI:

– Ce-i asta?


– Cuțit.

– Cuțit, da?

– Scopul aflării în Republica Moldova?


– Lucrez.

– Unde lucrezi?

– La piață, la restaurant.


Amintim că individul a fost reținut în data de 16 aprilie, în cadrul unui dosar penal pornit pe șantaj și estorcare de bani. Acesta este bănuit că, împreună cu un complice ar fi  amenințat un cetățean turc de 45 de ani cu un pistol și l-au deposedat de mașina lui de lux. Iar dacă asta ar fi puțin, ulterior, tot cei doi azeri, au estorcat de la victimă 1.600.000 de lei, sub pretextul unei datorii inexistente.

La moment, suspectul reținut este plasat în arest pentru 30 de zile. Complicele lui, condamnat anterior pentru tentativă de omor, este anunțat în căutarea internațională, întrucât ar fi reușit să părăsească teritoriul țării noastre. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi indivizi riscă câte 15 ani privare de libertate.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Blogger-vitezoman, căutat de poliție

De dragul like-urilor, unii sunt gata de orice, chiar să-și pună viețile lor și a celor din jur în pericol. în pericol. Este și cazul unui tânăr, care se filmează regulat încălcând regimul de viteză și plasează secvențele video pe contul său de pe o rețea de socializare.

Publicat

În unul dintre cazuri, a fost la un pas de a lua pe capotă un pieton, care traversa regulamentar pe bulevardul Decebal din capitală.

În alte secvențe video, același șofer apare încălcând regimul de viteză. Uneori acul vitezometrului ajungea să indice aproape 200 km/h. Mai mult, se observă că acesta nu are centura de siguranță cuplată. Portalul de știri Autoblog.MD scrie că individul anterior ar fi avut de a face cu oamenii legii, însă asta nu-l împiedică chiar să-şi bată joc de inspectori, inclusiv prin cuvinte necenzurate. Aceeași sursă a ținut să menționeze că automobilele cu care se filmează individul sunt luate în chirie.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a băgat soțul în spital

Accident violent în raionul Strășeni. Un bărbat de 43 de ani a ajuns cu multiple traumatisme la spital, după ce mașina în care se afla ca pasager s-a izbit în gardul metalic al unei gospodării.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în noaptea de 5 mai, în jurul orei 01.30, în satul Făgureni. Potrivit detaliilor oferite de ofițerul de presă de la IGP, Cristina Crudu, la volanul mașinii se afla o femeie de 39 de ani, iar în calitate de pasager era soțul ei, un bărbat de 43 de ani.

Femeia conducea cu o viteză avansată, iar când a intrat într-o pantă abruptă, a pierdut controlul volanului și, în rezultat s-a tamponat violent în pilonul unui gard.

Femeia a scăpat fără nicio zgârietură, soțul ei a suferit însă mai multe traumatisme și a fost dus la spital. Șoferița a fost testată la alcool și s-a constatat că aceasta nu consumase băuturi spirtoase.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Vindea” permise de conducere

Suspectat că „vindea” posibilitatea de a obține permise de conducere absolvenților școlilor auto din sudul țării. Este isprava unui bărbat din Cantemir, reținut de ofițerii anticorupție.

Publicat

Individul a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce a fost pârât de un potențial client de-al său. Potrivit denunțătorului, suspectul i-ar fi promis, că în schimbul a 800 de euro, îi va convinge pe examinatorii de la Cahul să-i favorizeze obținerea permisului de conducere de categoria B.

Pentru a aduna mai multe probe care ar demonstra vina suspectului, ofițerii anticorupție au descins acasă la bănuit. Acolo, oamenii legii au depistat 9.140 de euro ascunși într-o carte. Luat la întrebări, acesta nu a putut explica de unde are această sumă de bani.

Prin urmare, în dimineața de 05 mai, individul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii