Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Răfuială ca-n anii ’90 la Pelinei. Motivul: acces la apă pentru irigare

Circa 30 de persoane înarmate cu bâte au dat năvală pe 16 mai, în jurul orei 19:00, pe terenul unui agricultor din com. Pelinei, raionul Cahul și au distrus tot ce au putut.

Publicat

Au defectat stația de pompare a apei, au scos țeava și filtrul din lacul de acumulare, dar și au atacat unul dintre proprietarii terenului, care ne-a și sesizat probleme, transmite Ziuadeazi.MD.

„Aseară mergeam la depozit în Pelinei, pe drum văd la pompe cum veneau niște bărbați și stricau. Am mers încolo. Când mă apropii de baraj, văd ca nu e băiatul meu (paznicul n.r), dar sunt alții. „Vă omor”, „vă omor” strigau și când au început să asă mai mulți… eu m-am speriat” ne-a spus Ion, unul dintre proprietarii terenului.

Ne-a mai povestit că a recunoscut în mulțimea ceea 2 consilieri din sat și pe primarul comunei Tudor Luca, care ar participa activ la vandalizarea stației sale de pompare.


„Erau 2 consilieri, Loghin Viorel, Cercel Ion și primarul, și cetățeni din sat, vreo 30, asta cit am dovedit să văd, că nu am stat sa-mi dea în cap cu bâta ceea. Dacă ma dădeam jos din mașină era praf din mine, aveau niște bastoane mari, înarmați ca la război…” ne-a mai spus Ion.

I-au distrus geamul de la portieră, iar pe portiera mașinii, din partea șoferului se văd urme de lovituri. Mâna stângă, cu care s-a acoperit e vânătă de la lovitura primită. Am chemat poliția, am fost la urgență, am înregistrat… până când s-a liniștit treaba” ne-a spus Ion.

Nu poate să spună care a fost prejudiciul cauzat. A fost atenționat să nu meargă la teren ca unii dintre agresori i-ar aștepta încă acolo. Ne-a spus că orientativ pagubele s-ar ridica la 50 mii lei, iar în caz că pompa de apă a fost defectată, pagubele trec peste 230 mii lei.


Ion ne-a mai spus că în aceiași zi, a fost bătut crunt o altă persoană: „Au întâlnit un băiat din Ursoaia (comuna Lebedenco, sat vecin), s-au dat la dânsul. La om nu intră așa ceva în cap ca ziua în amiaza mare să vina și să-ți dea cu bâta în cap”.

Nu suntem de la Pelinei și apa din iazul de la Pelinei au dreptul numai cetățenii din Pelinei să scoată
Acesta nu e primul caz de conflict care ajunge la agresiuni fizice în acea zonă. Terenul lui Ion este amplasat în nemijlocita apropiere a unui iaz din com. Pelinei. El este unicul care a construit sistemul de irigare și utilizează apa din iaz la irigarea plantațiilor sale de vie.

Situație i-ar nemulțumi pe ceilalți agricultori din sat, mai ales că Ion este originar din Ursoaia, sat apropiat cu Pelinei.


„Acolo sunt interese. Fiecare din consilierii care au fost acolo vor câte ceva. Nu trebuie să facem irigare, al doilea vrea iaz acolo, unu vrea depozitul care l-am construit. Lozinca lor este să lepădăm tot și să plecăm din sat” ne-a mai declarat Ion.

Am fost și la fața locului. Am descoperit transformatorul distrus dar și punctul de control al pompei de apă afectat de la lovituri cu ceva tare. Pe pompa de apă nu a rămas nimic întreg: tot ce se putea de distrus a fost distrus. Țeava care aduce apa din iaz, de circa 10 metri a fost scoasă din pământ și aruncată pe iarbă. Filtrul care se afla în apă, l-am găsit aruncat pe malul iazului.


Tudor Luca, primar de Pelinei: Apa e o rezervă a statului și pentru asta trebuie de plătit
Pentru a comenta acuzațiile ala adresa sa, l-am telefonat pe Tudor Luca, primarul comunei Pelinei. Acesta a infirmat că a participat la devastarea bunurilor.

„Am fost pe scurt timp, dar nu am văzut să agreseze pe cineva. Acolo în fiecare zi sun evenimente din astea din păcate. Se adună câte 20, 30 de oameni. Acolo se pompează ilegal, fără autorizații de folosință a apei, sunt instalate diferite cabine, diferite pompe și nimeni nu vrea să ne ajute să luăm măsuri” ne-a declarat Tudor Luca.

Domnul Primar ne-a declarat că agenții economici din acel punct utilizează apa pentru irigare fără a avea careva permisiuni, total ilegal.

„Sunt agenți economici care au ales să meargă pe cale legală, să facă trasee, să obțină autorizații de construcții pentru trasee. Sunt persoane care au hotărât că dă să construim, nu mai întrebăm pe nimeni și să pompăm ilegal. Apa e o rezervă a statului și pentru asta trebuie de plătit. Din cauza asta apar probleme” a mai menționat domnul Primar.

Cu toate că ne-a vorbit despre lipsa de acte permisive, domnul primar a mai declarat că au fost decizii permisive ale consiliului local, unele au fost deja abrogate.

„Sunt și decizii de a permite, sunt decizii de anulare a permisiunii. Cu seceta asta, sunt multe persoane care vor să facă irigarea, dar orice lucrare trebuie de făcut legal, cu autorizații” a punctat Tudor Luca.

Solicitată telefonic, Cristina Ciobanu, ofițer de presă al IP Cahul ne-a comunicat că Poliția are înregistrat un caz similar, iar cu mai multe detalii va reveni o dată ce va fi acumulat probatoriul.

Moldova

Ar fi obligat o studentă să-i achite creditul pentru telefon în schimbul tezei de licenţă. Prodecana facultăţii de Jurnalism de la USEM, reţinută de CNA

Prodecana facultăţii de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova a fost reţinută, astăzi, în urma unui denunţ, depus de o studentă. Potrivit declarantei, lectorul universitar i-ar fi cerut 3000 de lei pentru o promova la examenul final şi anume susţinerea tezei de licenţă.

Publicat

În denunţul recepţionat, studenta a declarat că urma să susţină teza de licenţă, dar că la verificarea acesteia prodecana s-a arătat nemulţumită de calitatea materialului prezentat. Ca să o ajute să promoveze examenul, femeia i-ar fi propus o teză deja scrisă în schimbul a 3000 de lei. Ca să evite transmiterea directă a banilor, suspecta i-a sugerat studentei să-i achite una din ratele creditului (3000 de lei), contractat de aceasta pentru cumpărarea unui telefon cu preţul de aproximativ 28 000 de lei.

Pentru documentarea cazului a fost deschisă o anchetă, iar în procesul investigaţiilor a fost urmărită achitarea creditului la una din instituţiile de microcreditare din capitală. Astăzi, prodecanei i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuit, ulterior fiind reţinută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită de trafic de influenţă.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Citește mai departe

Moldova

/VODEO/ Făcea PR distribuitorilor de droguri. O tânără desena pe pereți adresele magazinelor online

Face PR pentru magazinele online de droguri. O adolescentă a fost filmată cum scrie cu un flacon cu vopsea pe pereții casei și pe un gard din beton adresele care pot fi accesate de cei care vor să procure substanțe interzise.

Publicat

Imaginile au fost postate într-un grup pe o rețea de socializare. Din spusele autorului filmulețului video, totul are loc în data de 13 iunie, pe o stradă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta scrie că tânăra, care, probabil nici nu a împlinit vârsta de 18 ani, distribuie informații pentru consumatorul de droguri.

Și mai grav este că ea distruge și vandalizează imobilele de pe stradă, fără să-i pese că acolo cineva ar fi investit bani.

Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că poliția este sesizată pe acest caz.


La moment se întreprind măsuri pentru a stabili identitatea adolescentei din imagini.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în lanț cu implicarea a patru mașini pe o stradă din capitală

Imprudența și graba șoferilor duce la provocarea accidentelor. De acest fapt s-au convins și patru automobiliști din capitală.

Publicat

Aceștia s-au tamponat în lanț pe viaductul care leagă sectoarele Centru și Botanica. Impactul s-a produs în data de 15 iunie în jurul orei 14.20.

La fața locului pentru documentare s-a deplasat un echipaj al poliției. Aceștia au stabilit că unul dintre șoferi ar fi stopat automobilul brusc, iar prin urmare, conducătorii auto a celor trei vehicule ce se deplasau din spate nu au reușit să reacționeze, din cauza distanței mici dintre vehicule și s-au tamponat unul în altul.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Șoferul care va fi găsit vinovat risca sa fie sancționat cu șase puncte de penalizare și amendă în suma de 1500 de lei.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii