Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Lecție auto, finalizată la spital

Lecție de șoferie, finalizată la spital. O elevă a școlii auto, instructorul ei, dar și un copil au fost răniți după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent.

Publicat

Totul a avut loc în prima jumătate a zilei de 08 iunie, pe șoseaua Hâncești din cartierul Telecentru.

La locul impactului s-au deplasat mai multe ambulanțe, dar și un echipaj al poliției pentru a documenta cazul. Din informațiile oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, totul ar fi avut loc în timp ce mașina școlii auto staționa la marginea carosabilului.

Din motive deocamdată neclare, un alt șofer, în vârstă de 37 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit în spatele mașinii ce aparține școlii auto. În rezultat, un copil care se afla în mașina celui care ar fi provocat accidentul, dar și instructorul auto de 47 de ani și eleva lui de 31 de ani au avut de suferit diverse leziuni.


Aceștia au fost duși la spital pentru a beneficia de îngrijirile necesare. Pe caz a fost inițiată o anchetă iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul de 37 de ani va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-au suferit victimele.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Pericol biologic, la Bălți

1.600 de kg de carne de pui infestată cu Salmonela, au fost depistate în depozitul unui agent economic din municipiul Bălți.

Publicat

Descoperirea a fost făcută recent, în urma unui control organizat de inspectorii ANSA. Conform informației oficiale, la depozitul, dar și într-un vehicul destinat pentru transportul cărnii, au fost găsite peste o tonă de carcase de pui neconforme.

Prin urmare, specialiștii au ridicat și expediat carnea la laborator pentru expertize. În urma controlului s-a demonstrat că produsele erau infectate de paraziți, astfel prezentând pericol biologic.

În consecințe, toată carnea a fost transportată pe un teren, unde a fost nimicită. ANSA atenționează consumatorii să fie precauți la produsele pe care le cumpără, dar și să evite procurarea acestora din locuri neautorizate pentru a evita intoxicațiile.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Minora din imagini, de negăsit deja de o săptămână. Rudele cer ajutorul oamenilor

O minoră de 15 ani este căutată cu disperare de mama și sora sa, după ce a plecat de acasă acum o săptămână și este de negăsit.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat sora mai mare a fetei și ne-a cerut ajutorul. Potrivit sursei, copila locuiește împreună cu familia sa în satul Hîrtop din raionul Florești.

În data de 16 iulie ea ar fi plecat de acasă fără să anunțe pe cineva, la telefon nu mai răspunde și nici pe rețelele de socializare nu mai este activă. Rudele au anunțat poliția chiar în acea zi, și de atunci căutările nu au mai contenit, însă, până la moment fără rezultat.

Ana Lupu are înălțimea de 1.65m, corpolența suplă, ochii verzi și părul șaten. În ziua dispariției ea purta rochia albastră pe care apare și în fotografii, iar în picioare avea o pereche de adidași roz. În acest context, persoanele care au recunoscut fata din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 060 253 215, 067 276 103 sau 112.


De asemenea, rudele roagă minora, dacă vede acest reportaj să revină acasă, sau măcar să dea vreun semn că este bine.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Escrocherii cu produse agricole

Ar fi amăgit zeci de agricultori de 6,7 milioane de lei. Patru persoane vor compărea pe banca acuzaților, bănuiți de escrocherii în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în anul 2019 cei șapte ar fi preluat activitatea unei companii cu un istoric economic pozitiv. Din numele întreprinderii, ei contractau fictiv producătorii agricoli, luau de la ei producție și le promiteau achitarea pentru marfa preluată după vânzare, fapt care însă nu se producea.

În total, ei ar fi mințit 33 de producători agricoli și ar fi însușit ilegal peste 6,7 milioane de lei.

În cadrul urmării penale, oamenii legii au descins în 17 locații, de unde au ridicat documente, înscrisuri, ștampile și acte false. Inițial au fost reținute 7 persoane, însă, ulterior s-a aflat că trei din bănuiți erau responsabili de convingerea agricultorilor să colaboreze cu firma în cauză, fără a cunoaște scopul angajatorilor.


Prin urmare, cei trei au fost eliberați. Ceilalți patru bănuiți însă au statut de bănuit. Trei sunt plasați în arest preventiv și unul – în arest la domiciliu.

Conform legii, bănuiții riscă până la 15 ani privare de libertate.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii