Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident cu implicarea unei ambulanțe în capitală. Trei persoane au ajuns la spital

Accident violent cu implicarea unei mașini de ambulanță, în capitală. Trei persoane au ajuns la spital în urma impactului.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 16 iunie în jurul orei 13:55. Poliția a fost apelată precum că pe strada Dimo din sectorul Râșcani un automobil s-a tamponat cu o ambulanță.

La fata locului au ajuns oamenii legii cu un alt echipaj de medici, unde au stabilit că autospecială se afla șoferul de 59 de ani, o asistentă medicală de 23 de ani și un pacient de 56 de ani. Aceștia se deplasau la spital, iar la un moment dat s-au tamponat cu un vehicul condus de o femeie de 35 de ani. În automobil se mai aflau și doi copii minori.

În urma coliziunii au avut de suferit toate persoanele din mașina de ambulanță. Cealaltă șoferiță, dar și copii nu au suferit nici o traumă.


Victimele au fost transportate la spital cu o altă autospecială unde urmează să primească îngrijiri medicale. Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.


echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura

Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura .

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 23 iulie, în apropiere de localitatea Roșcani. Imaginile de după impact au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Acesta a comentat cele văzute astfel: „Din cauza nepăsării unor șoferi, cineva trebuie să sufere dis de dimineață”.

Contactat telefonic, ofițerul de presă al IP Strășeni, Cristina Crudu a declarat că în accident sunt implicate două mașini de marca Volkswagen.


Din fericire, în urm coliziunii nimeni nu a fost rănit.

Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat contravențional. e

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De dragul like-urilor, un Tik-toker de la noi s-a filmat cum se deplasează cu mașina pe contrasens

De dragul like-urilor, unii șoferi încalcă intenționat regulile de circulație, și pun în pericol zeci de vieți.

Publicat

Este și cazul unui automobilist care s-a filmat cum trece peste linia dublă continuă și circulă pe contrasens, pe o stradă din capitală. Imaginile au fost publicate de către șofer pe pagina sa de pe o rețea de socializare, și și-a rugat abonații să comenteze cât mai activ situația.

Imaginile au fost transmise la adresa redacției noastre de către unul dintre urmăritorii tânărului. Acesta s-a arătat indignat de neglijența și nepăsarea automobilistului și a spus că va înceta să-l urmărească pe rețelele de socializare.

Totodată, INSP s-a autosesizat în baza imaginilor apărute, iar șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident mortal cu implicarea unui moldovean, în Ucraina

Accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Satul – Nou pe autostrada Odesa – Reni în ziua de 22 iulie.

Publicat

Potrivit presei ucrainene, totul s-a întâmplat după ce șoferul de 54 de ani al unui automobil, din motive necunoscute a ieșit pe banda de contrasens.
În consecință acesta s-a tamponat cu un camion condus de un moldovean de 38 de a ani. În urma impactului, mașina a fost proiectată în câmpul de la marginea drumului.

Șoferul de 54 de ani a mutit la fața locului. Pasagerul său, un cetățean ucrainean de 33 de ani a fost transportat cu multiple traumatisme la spital. Conaționalul nostru a rămas nevătămat.

Pe acest caz poliția ucraineană a pornit o anchetă. Cercetările continuă.


echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii