Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Au furat 25 de mașini din UE

Șapte indivizi, suspectați de furtul a 25 automobile cu valoarea comună de peste 12 milioane de lei din UE, reținuți.

Publicat

În cadrul executării unei cereri de comisie rogatorie din Ungaria, privind sustragerea automobilelor din Uniunea Europeană (UE) în valoare de peste 12 milioane lei, procuratura a pornit urmărirea penală pentru contrabandă cu automobile în Republica Moldova.

Cooperarea autorităților din Republica Moldova, Ungaria și România a avut loc sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, prin sprijin analitic din partea IGP au reușit, în aproximativ patru luni, să dea în vileag modul de activitate al grupului criminal organizat vizat.


Conform expertizelor criminalistice, s-au constatat elemente de falsificare a numerelor de identificare a unor automobile.

În rezultat, recent au fost reținute șapte persoane și au fost ridicate 25 de automobile. Joi, în baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate.

În cadrul investigațiilor urmează a fi stabilit întreg cercul persoanelor implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice.


Dacă vinovăția făptuitorilor va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii penale, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

În context, procuratura recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și diligență maximă la procurarea automobilelor.

Menționăm că, potrivit legislației naționale, persoanele vizate în investigații sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


Ediție TV

/VIDEO/ Pericol biologic, la Bălți

1.600 de kg de carne de pui infestată cu Salmonela, au fost depistate în depozitul unui agent economic din municipiul Bălți.

Publicat

Descoperirea a fost făcută recent, în urma unui control organizat de inspectorii ANSA. Conform informației oficiale, la depozitul, dar și într-un vehicul destinat pentru transportul cărnii, au fost găsite peste o tonă de carcase de pui neconforme.

Prin urmare, specialiștii au ridicat și expediat carnea la laborator pentru expertize. În urma controlului s-a demonstrat că produsele erau infectate de paraziți, astfel prezentând pericol biologic.

În consecințe, toată carnea a fost transportată pe un teren, unde a fost nimicită. ANSA atenționează consumatorii să fie precauți la produsele pe care le cumpără, dar și să evite procurarea acestora din locuri neautorizate pentru a evita intoxicațiile.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Minora din imagini, de negăsit deja de o săptămână. Rudele cer ajutorul oamenilor

O minoră de 15 ani este căutată cu disperare de mama și sora sa, după ce a plecat de acasă acum o săptămână și este de negăsit.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat sora mai mare a fetei și ne-a cerut ajutorul. Potrivit sursei, copila locuiește împreună cu familia sa în satul Hîrtop din raionul Florești.

În data de 16 iulie ea ar fi plecat de acasă fără să anunțe pe cineva, la telefon nu mai răspunde și nici pe rețelele de socializare nu mai este activă. Rudele au anunțat poliția chiar în acea zi, și de atunci căutările nu au mai contenit, însă, până la moment fără rezultat.

Ana Lupu are înălțimea de 1.65m, corpolența suplă, ochii verzi și părul șaten. În ziua dispariției ea purta rochia albastră pe care apare și în fotografii, iar în picioare avea o pereche de adidași roz. În acest context, persoanele care au recunoscut fata din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 060 253 215, 067 276 103 sau 112.


De asemenea, rudele roagă minora, dacă vede acest reportaj să revină acasă, sau măcar să dea vreun semn că este bine.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Escrocherii cu produse agricole

Ar fi amăgit zeci de agricultori de 6,7 milioane de lei. Patru persoane vor compărea pe banca acuzaților, bănuiți de escrocherii în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în anul 2019 cei șapte ar fi preluat activitatea unei companii cu un istoric economic pozitiv. Din numele întreprinderii, ei contractau fictiv producătorii agricoli, luau de la ei producție și le promiteau achitarea pentru marfa preluată după vânzare, fapt care însă nu se producea.

În total, ei ar fi mințit 33 de producători agricoli și ar fi însușit ilegal peste 6,7 milioane de lei.

În cadrul urmării penale, oamenii legii au descins în 17 locații, de unde au ridicat documente, înscrisuri, ștampile și acte false. Inițial au fost reținute 7 persoane, însă, ulterior s-a aflat că trei din bănuiți erau responsabili de convingerea agricultorilor să colaboreze cu firma în cauză, fără a cunoaște scopul angajatorilor.


Prin urmare, cei trei au fost eliberați. Ceilalți patru bănuiți însă au statut de bănuit. Trei sunt plasați în arest preventiv și unul – în arest la domiciliu.

Conform legii, bănuiții riscă până la 15 ani privare de libertate.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii