Rețele de socializare

Diaspora

Grupare de hoți-minori, printre care și un moldovean de 16 ani, destructurată în Italia. Au dat trei spargeri la aceeași școală

O grupare de hoți-minori, printre care și un moldovean de 16 ani, a fost destructurată în Italia. Este vorba despre patru băieți care ar fi dat trei spargeri la aceeași școală.

Publicat

Totul a avut loc în comuna Molinella din provincia Bologna. Cei patru indivizi ar fi un moldovean, un italian și doi minori originari din Maroc.

Presa din Italia scrie că cei patru, toți de câte 16 ani, ar fi spart ușa de la ieșirea de urgență, au pătruns în școală, iar ulterior au mai spart două uși și au furat aproximativ 30 de calculatoare și tablete utilizate atât de profesori cât și de elevi.

Pentru a fura toate aceste bunuri, cei patru minori au fost nevoiți să intre de două ori în școală, deoarece din prima nu au reușit să care tot ce au vrut. Furturile au fost comise în nopțile de 15 și 16 iunie.


Neștiind unde să ascundă prada furată, minorii au dus-o în incinta unei foste fabrici de încălțăminte, a cărei clădire la moment se află în reparație.

Deși efectuase deja două furturi, minorii s-au încumetat să intre și a treia oară în instituția de învățământ, doar că de această dată ei erau așteptați de carabinieri și polițiști.

Unul dintre minori a fost reținut imediat, ceilalți trei însă reușise să fugă. Ulterior, însă, a doua zi dimineața a fost reținut un al doilea suspect, care se ascundea pe un câmp din apropiere. Mai târziu au fost reținuți și ceilalți doi complici.


Aceștia au fost documentați, apoi predați părinților.

Presa din Italia mai scrie că toți patru minori vin din familii bune, niciunul dintre ei nu este social-vulnerabil, iar părinții au rămas dezamăgiți de gestul copiilor.

Cercetările pe caz continuă.


Diaspora

Un moldovean ar fi aruncat în soția sa cu o sticlă de bere și a nimerit direct în față. Femeia a ajuns la spital

Un moldovean de 31 de ani a fost arestat în Italia după ce ar fi aruncat o sticlă de bere exact peste fața soției sale. Femeia a ajuns la spital.  

Publicat

Totul a avut loc în comuna Russi din provincia Ravenna.

Presa din Italia scrie că nu este pentru prima dată când moldoveanul ajunge pe mâna oamenilor legii din cauza  violenței domestice.

Femeia nu voia să-l denunțe, însă poliția a fost chemată de medicii care au i-au acordat ajutor pacientei.


Preliminar, doctorii au au internat femeia pe un termen de 10 zile în spital.

Moldoveanul a fost inițial arestat, însă, ulterior s-a decis să fie cercetat în libertate. Prima sentință de judecată pe numele său va avea loc în data de 14 septembrie.

echipa.md

 


 

Citește mai departe

Diaspora

Conducea un ansamblu rutier, fără să aibă acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română și R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

Publicat

În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 31 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autoturism înmatriculat în Germania și o remorcă, înmatriculată în R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Doi moldoveni au încercat să introducă ilegal în România cinci cetățeni din Siria și Irak

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat cinci cetățeni din Siria şi Irak care au încercat să intre ilegal în România, ascunși într-un compartiment special amenajat într-un microbuz. Cei în cauză au fost ajutaţi de către doi cetăţeni din R Moldova, care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Publicat

În data de 17.07.2021, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean din R Moldova, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui microbuz, alături de care călătoreau în calitate de pasageri alţi cinci conaţionali.

Cu ocazia controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au  constatat ca în spatele ultimului rând de scaune din microbuz era amenajat un compartiment special, disimulat cu bagajele pasagerilor. În interiorul compartimentului artizanal au fost descoperiţi ascunși alţi cinci cetățeni străini.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele ascunse,  în vârstă de 20 și 21 de ani, provin din Siria şi  Irak. La cercetări, acestea au declarat ca au fost urcate în mijlocul de transport pe teritoriul Turciei de către şoferul microbuzului şi unul dintre pasageri, ambii cetăţeni R Moldova, în vârstă de 41 si 43 de ani.  De asemenea, cei cinci au mai declarat polițiștilor de frontieră că urmau să fie transportați în Bucureşti  şi au plătit suma de 1.000 de euro de persoana,  scopul final fiind să ajungă în vestul Europei.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cei doi cetăţeni R. Moldova sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului  Giurgiu a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de  aceştia, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată cei cinci cetăţeni din Irak si Siria depistaţi ascunşi au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

topul săptămânii