Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Doi șoferi, prinși „morți” beți la volane

Șoferii din țară continuă să urce la volan chiar dacă au consumat băuturi alcoolice. Unul dintre cazuri a avut loc în noaptea de 04 iulie, în jurul orei 02.30 pe o stradă din orașul Criuleni. Oamenii legii ar fi observat o mașină deplasându-se haotic pe șosea.

Publicat

Imediat, ei l-au somat pe șofer să oprească. Automobilistul s-a conformat, însă, în timpul discuțiilor, polițiștii și-au dat seama că acesta ar fi băut. Prin urmare, chișinăuianul de 37 de ani a fost testat cu aparatul dragger la fața locului.

Rezultatul etilotestului a arătat că bărbatul avea o concentrație de alcool de 0.74 mg/l în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la Inspectoratul de poliție Criuleni, pentru documentarea cazului. Acolo, însă, bărbatul refuza categoric să-i fie prelevate probele biologice, dar și să semneze procesele verbale.

Un alt caz a avut loc în data de 05 iulie, la intersecția străzilor Sarmizegetusa cu Butucului, din capitală. Un șofer a sunat la 112 și a declarat că a observat în trafic un șofer straniu. Vizual ar semăna să fie băut. La scurt timp, inspectorii de patrulare au depistat șoferul, care s-a dovedit a fi în vârstă de 60 de ani.


Acesta a fost surprins cum încearcă să urce în mașină, însă abia de se ține pe picioare. În imaginile surprinse se poate observa cum acesta nu se poate lămuri nicidecum cu mânerul portierei. Șoferul a refuzat însă să treacă etilotestul.

În ambele cazuri, automobiliștii au rămas fără premise de conducere, iar mașinile lor au fost duse la parcările speciale. Acum ambii riscă dosare penale și ar putea fi privați de dreptul de a mai urca la volan în următorii 4 ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Mită la Consiliul raional Criuleni

Afacerea ilegală cu acte și avize pentru construcții îi poate duce după gratii pe arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și administratorul unei companii de proiectare.

Publicat

Indivizii au fost reținuți fiind suspectați de dare și luare de mită, trafic de influență, dar și de abuz în serviciu. În rezultatul afacerilor lor ilegale, bugetul de stat ar fi suferit pierderi de sute de mii de lei. Ofițerii anticorupție au început să documenteze cazul în anul 2020.

În această perioadă s-a constatat că angajații „Biroului de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer”, subdiviziune subordonată Consiliului raional Criuleni, au creat o societate comercială cu aceleași atribuții, iar prin intermediul acesteia contra unor sume de bani eliberau documente și avize necesare pentru construirea unor obiecte imobiliare fără careva impedimente.

În cadrul anchetei, în data de 28 iulie, la domiciliile dar și în oficiile de serviciu ale suspecților au fost desfășurate opt percheziții.


În baza probelor acumulate, ambii bănuiți au fost reținuți și transportați la sediul CNA pentru documentare. Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, ambii riscă detenție, amendă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedie cumplită, la Comrat

A încercat să tracă prin înot un lac din orașul Comrat, însă s-a înecat. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani al cui cadavru a fost retras la mal în urma tragediei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 27 iulie, seara. Serviciul 112  fost alertat de un martor ocular care a observat dispariția victimei. Apelantul a declarat că un bărbat a intrat în apă pentru a înota iazul, însă a început să se înece. Imediat la ajutorul acestuia au sărit mai multe persoane care se odihneau la mal însă victima a dispărut sub apă.

La locul tragediei s-a deplasat poliția, medicii de pe ambulanță dar și un echipaj de salvatori. După scurt timp corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat. Cadavrul a fost îndreptat pentru expertize amănunțite la Centrul de medicină Legală pentru a fi stabilită cauza exactă a decesului.

echipa.md

 


 

 

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 500 de lei – „taxă de protecție”

Mai mulți polițiști sunt cercetați penal de către ofițerii de la Serviciul Protecție internă și anticorupție, suspectați că luau mită de la comercianții unei piețe din capitală.

Publicat

Bănuiții și-ar fi început activitatea în vara anului 2020. De atunci, ei luau câte 500 de lei de la vânzători, o așa-numită taxă de protecție. În schimbul banilor, oamenii legii închideau ochii la diverse legislative și le permiteau comercianților să activeze fără careva probleme.

După ce au fost acumulate suficiente probe care ar demonstra vina polițiștilor, în data de 26 iulie, agenții SPIA fost efectuate percheziții în magazinele din acea piață, dar și în sediul sectorului de poliție din cadrul spațiului commercial.

În rezultat, unul dintre polițiști a fost reținut pentru 72 de ore. Alții au fost audiați în calitate de bănuiți. Aceștia își recunosc parțial vina și, de aceea sunt cercetați în libertate. Investigațiile pe caz continuă, iar dacă vina polițiștilor va fi demonstrate, ei riscă până la 7 ani de pușcărie cu amendă de până la 300.000 de lei.


Totodată, ei nu vor mai putea ocupa funcții publice în următorii 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii