Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați, depistați strangulați în propriile case din raioanele Briceni și Criuleni

Doi bărbați au fost depistați strangulați în propriile gospodării din raioanele Briceni și Criuleni.

Publicat

Ambele descoperiri au avut loc în weekend. Primul caz a fost înregistrat în satul Tabani din raioul Briceni.

Potrivit deschide.md, oamenii legii au fost sesizați în dimineața de 4 septembrie, precum că într-o casă din localitate a fost depistat cadavrul strangulat al unui bărbat  de 37 de ani. Ajunși la fața locului, oamenii legii nu au depistat semne de moarte violentă.

Cel de-al doilea caz a fost consemnat în aceeași zi. Un bărbat de 40 de ani a fost găsit strangulat în beciul din curtea casei din satul Izbiște, raionul Criuleni.


Imediat, pe adresa indicată s-au deplasat polițiștii și medicul legist. La fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul strangulat ar fi chiar proprietarul casei. Totodată, medicii legiști nu au depistat pe suprafața corpului semne de moarte violentă.

Pe ambele cazuri au fost pornite anchete în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.



Moldova

/VIDEO/ Incident bizar, în capitală. Un tânăr a urcat în troleibuz clătinându-se și purtând pe umăr un stâlp decorativ

A urcat în troleibuz clătinându-se și purtând pe umăr un stâlp decorativ, asemănător unora din capitală.

Publicat

Așa a fost surprins în imagini un tânăr, în centrul Chișinăului, care pare să fi fost sub influența alcoolului, scrie Tv6.MD.

Din înregistrarea video, postată pe o reţea de socializare, se vede cum bărbatul, cu pantalonii pe vine, abia de se ține pe picioare.

Deocamdată, nu se știe de unde avea bărbatul stâlpul și dacă a ajuns la destinație.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Aeroportul Internaţional Chişinău: pistoale pneumatice, depistate în bagajele a trei cetățeni israelieni

În prima jumătate a zilei de astăzi, 28 septembrie 2022, la cursa Chișinău – Tel Aviv, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-au prezentat trei străini. Persoanele au fost legitimate ca cetățeni ai Israelului cu vârste de 54, 20 și 19 ani.

Publicat

Astfel, în timpul controlului de securitate, polițiștii de frontieră au depistat în bagajele de cală obiecte asemănătoare cu arme. Mai exact, după examinarea bagajelor a fost confirmată prezența a trei pistoale pneumatice, tuburi cu gaze și recipiente pline cu bile din metal. La fața locului a intervenit grupa operativă de la Sectorul Poliţiei de Frontieră AIC pentru cercetarea cazurilor și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Obiectele au fost ridicate și urmează să fie transmise la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al MAI. În funcție de rezultat se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a străinilor.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Unul cu arme, altul cu accesorii pentru panouri solare. Doi șoferi de microbuze, documentați de vameși

Unul cu arme, altul cu accesorii pentru panouri solare. Doi șoferi de microbuze au rămas fără bunurile pe care ar fi încercat să le treacă ilegal peste hotare.

Publicat

Primul caz a avut loc în postul vamal Costești. Acolo, într-un microbuz ce revenea din Germania a fost depistată o armă cu aer comprimat, ascunsă printer coletele neînsoțite.

Iar în punctul vamal Leușeni, vameșii au supus verificărilor un microbuz ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova.

Printre coletele neînsoțite au fost depistate un invertor și mai multe optimizatoare noi pentru panouri solare, în valoare de peste 7 000 de dolari americani.


În ambele cazuri bunurile au fost ridicate, iar șoferii riscă amenzi contravenționale.


Citește mai departe

topul săptămânii