Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Reținuți pentru contrabandă

Funcționarii postului vamal Leușeni au anihilat o tentativă de transportare frauduloasă a peste jumătate de tonă de tutun pentru narghilea.

Publicat

Cazul a fost înregistrat ieri, 19 septembrie 2022, când la postul vamal Leușeni, sector ieșire pasageri, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de rigoare un autocar de model ”Neoplan N116”, ce se deplasa din Republica Moldova spre România, pe cursă regulată, având la bord 13 pasageri.

În calitate de șoferi a mijlocului de transport erau doi conaționali în vârstă de 28 și 32 de ani. Ambii șoferi au comunicat că nu transportă bunuri necesare a fi declarate.

În rezultatul controlului, funcționarii vamali au depistat în aripile din față și din spate, precum și în podeaua autocarului, 508 kg de tutun pentru narghilea, tăinuit și nedeclarat organului vamal.


Marfa a fost ridicată, iar materialele pe caz au fost transmise Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

Ulterior, ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au pus în executare mandate de percheziții în municipiul Chișinău și în afară, la sediul unui agent economic și la domiciliul unuia din șoferi.

În rezultat, doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și se prevalează de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor. În continuare, procurorii PCCOCS urmează să formuleze și să le prezinte învinuirile, iar ulterior să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestora.

echipa.md


 


Ediție TV

/VIDEO/ Și-a găsit fratele cu venele tăiate

Descoperire macabră în comuna Băcioi din municipiul Chișinău. O femeie și-a găsit fratele în vârstă de 39 de ani decedat în locuință.

Publicat

Poliția a fost alertată despre caz loc în dimineața de 26 septembrie, în jurul orei 10.55. Sora bărbatului decedat a declarat că și-a găsit fratele mort, cu tăieturi la una dintre mâini. La fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul și sora lui locuiau în aceeași curte, dar în case diferite.

âDimineața, femeia a observat că fratele ei nu iese afară, așa cum obișnuia de obicei, așa că a intrat la el în locuință să vadă dacă totul este bine, însă l-a găsit fără suflare. Medicul legist a depistat mai multe tăieturi la una dintre mâini, pe care, preliminar, victima și le-ar fi aplicat cu un cuțit de una singură.

Cadavrul bărbatului a fost transmis către la CML pentru a stabili exact cauza decesului. Preliminar ar fi vorba de un suicid.


Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor, iar dacă se va confirma versiunea suicidului, polițiștii urmează să afle ce l-a făcut pe bărbat să recurgă la așa gest disperat.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ S-a pomenit cu poliția în prag

Polițiștii din Orhei au identificat un tânăr care ar fi cultivat și păstrat plante de cânepă la domiciliu. Acțiunea polițiștilor a început la 19 septembrie atunci când au obținut informații de ordin operativ despre suspectul de 24 de ani, originar din Orhei, care creștea și păstra plante de cânepă.

Publicat

La 23 septembrie a fost efectuată o percheziție la domiciliul acestuia.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat un aparat confecționat artizanal pentru consumul de droguri, plicuri cu masă vegetală uscată, fărâmițată, cu miros specific de marijuana, precum și plante uscate asemănătoare celor de cânepă.

Masa vegetală ridicată a fost transmisă pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.


Tânărul riscă închisoare de până la 1 an sau amendă în mărime de la 20 000 la 35 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 150 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi spart șapte locuințe din patru raioane, provocând prejudicii de peste 85.000 de lei. Suspectul, prins în flagrant

Un bărbat de 49 de ani, domiciliat în satul Sturzovca, raionul Glodeni, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din locuințe din raioanele Sîngerei, Orhei, Rîșcani și Glodeni.

Publicat

Paguba provocată victimelor se ridică la 85 275 de lei.

Polițiștii din Sîngerei au fost sesizați în luna august curent, precum că persoane necunoscute au pătruns în locuința unei femei din orașul Sîngerei, de au sustras bani în sumă de 8 600 lei, 550 de euro echivalent, prejudiciul provocat victimei – 19 507,61 de lei. Suspecții ar fi pătruns în locuință prin forțarea geamului din lemn.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcție „Nord” a Inspectoratului Național de Investigație, polițiștii de la Sîngerei, în comun cu Procuratura Sîngerei, suspectul a fost identificat și reținut.


Acesta a fost reținut în flagrant în timpul comiterii unei tentative de furt.

Menționăm că, polițiștii au stabilit că suspectul ar fi implicat în șapte infracțiuni de furt.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuitului, polițiștii au ridicat cartele SIM, dispozitive mobile, înscrisuri de ciornă și un automobil de model Pegeot Partner.


Poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea acumulării probelor, cât și verificarea implicării bărbatului în comiterea altor infracțiuni.

Menționam că bănuitul este anterior condamnat în Federația Rusă pentru comiterea a 66 episoade de furturi. Acesta a fost condamnat la 6 ani privațiune de libertate, pedeapsa pe care și-a ispășit-o în luna martie 2022.

Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă de până la 67 500 de lei, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii