Moldova
Doi prunci au venit pe lume în ambulanță, pe parcursul săptămânii trecute
Aproximativ 14 mii de apeluri au fost recepționate de Serviciul 112 pe parcursul săptămânii trecute, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit informației prezentate, solicitanților li s-a acordat ajutor medical la etapa de pre-spital, 5684 pacienți, dintre care 1375 copii, au fost transportați la departamentele de urgență ale spitalelor din R.Moldova.


Cel mai des, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, au apelat persoanele cu boli cardiovasculare 3044 pacienți, 55 erau la pacienții cu sindrom coronarian acut. Din numărul total de 1857 cazuri de patologii neurologice, 231 erau accidente vasculare cerebrale. Urgențele respiratorii au constituit 1835 solicitări, inclusiv 906 la copii, scrie Deschide.MD.
În perioada de raportare, Serviciul de Urgență a mai fost solicitat la 1397 de persoane pentru acordarea primului ajutor calificat persoanelor cu diverse traumatisme. Echipele AMU au fost solicitate pentru 75 persoane, care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării. Ulterior, 58 pacienți, inclusiv 11 copii au fost transportați la spital.
Totodată, echipele de asistență medicală urgentă din raionul Sîngerei și Ungheni au asistat două nașteri în ambulanță, care au decurs fără complicații. Mamele au o vârstă cuprinsă între 24 – 30 ani. În ambele cazuri, travaliul s-a declanșat spontan în timpul transportării femeilor la maternitate. Venirea pe lume a două fetițe cu o greutate de aproximativ trei kilograme a fost soldată cu succes datorită intervenției echipelor AMU. Ulterior, lăuzele și nou-născuții au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
Moldova
/VIDEO/ Reacţia unui pieton căruia i s-a cedat trecerea regulamentară. S-ar fi speriat şi a apelat la altă metodă
Şi din nou un subiect legat de pietoni, dar care îi afectează şi pe conducătorii auto. Apropiindu-ne de treceri pietonale la care se observă oameni care intenţionează să treacă strada este necesar să conducem preventiv. Şi asta pentru că niciodată nu ştim cum vor reacţiona pietonii, dar şi cei care se deplasează în urma noastră.


Însă exemplul de mai jos arată o reacţie total neaşteptată din partea unui bărbat în vârstă. Cel mai probabil acesta pur şi simplu s-a speriat de cât de mult s-au apropiat de trecere vehiculele, iar troleibuzul în genere a fost oprit într-un ultim moment. Instinctul i-a spus bărbatului să ocolească un eventual pericol, astfel că a decis să nu mai folosească trecerea, transmite Autoblog.MD.
Regulamentul Circulaţiei Rutiere nu prevede expres distanţa faţă de trecerea de pietoni la care şoferii sunt obligaţi să oprească, însă e recomandabil să fie păstrată una de 2-3 metri.
Moldova
/VIDEO/ Moment viral: O şoferiţă din Chişinău a demonstrat că nu poate intra într-un spaţiu paralel fără ajutor
Ne-am minunat de situaţii virale similare din afara ţării, însă fenomenul se înregistrează şi la noi. Şi nici nu trebuie să ne mire faptul, căci până nu demult parcarea paralelă şi procedurile sale nu se prea învățau în şcolile auto, asta pentru că nici nu se cerea de realizat manevra în cadrul probei practice din procesul de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.


În cadrul subprobei Poligon se cerea de făcut doar garajul, întoarcerea din trei mişcări şi rampa, scrie Autoblopg.MD.
Din mai 2022 a fost exclusă prin lege această subprobă, iar examenul practic constă acum doar din proba Traseu, însă în cadrul acesteia se cer de făcut manevre speciale. La categoriile B și BE candidații trebuie să demonstreze că pot să conducă în siguranță, executând o singură manevră specială din trei, la decizia examinatorului, în funcție de condițiile reale de trafic: deplasarea în marșarier în linie dreaptă cu menținerea benzii pe o distanță de circa 20 m; întoarcerea vehiculului în sens opus, folosind mersul
înainte și înapoi, din trei mișcări; sau parcarea vehiculului și părăsirea unui spațiu de parcare (paralel, oblic, sau în unghi drept, prin mers înainte sau înapoi, pe teren plat).
Nu ştim când şi-a obţinut permisul şoferiţa din imagini, însă fără ajutor din afară nu a putut intra într-un astfel de spaţiu generos. La urma urmei nici nu a avut nevoie să parcheze, ci doar trebuia elementar să se ferească. Să sperăm că odată cu noile proceduri de examinare la noile generaţii de şoferi nu vor exista astfel de probleme.
Moldova
/FOTO/ Accident grav, în capitală. O ambulanță s-a tamponat într-un automobil


Coliziune violentă, în capitală. O ambulanță s-a tamponat în plin cu un automobil. Totul a avut loc în amiaza zilei de 22 martie, pe strada Grenoble. În imaginile de la fața locului se poate observa că autospeciala medicilor a tamponat în partea din spate mașina ce se deplasa în fața sa. Atât ambulanța, cât și celălalt vehicul au fost în rezultat, avariate considerabil. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în urma coliziunii nimeni nu a avut de suferit. Ea a menționat că în ambulanță nu se afla niciun pacient, doar echipajul medical. Deocamdată nu este clar dacă aceștia se aflau sau nu în misiune. Pe caz a fost pornită o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele, iar șoferul care va fi găsit vinovat, riscă amendă în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.
-
Diaspora2 zile în urmă
Suferința unei moldovence din Italia, care și-a văzut fiul stingându-se sub ochii săi. „Mamă, nu știu ce să fac!”
-
Diaspora9 ore în urmă
Bătrân din Italia asistat de o badantă moldoveancă, ucis în plină stradă sub ochii femeii
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Bărbatul care a legat un câine de tractor și l-a târât prin sat a fost identificat de poliție
-
Diasporao zi în urmă
/VIDEO/ Luptătorul MMA, Iurii Lapicus, originar din Moldova, a murit în Italia, în urma unui grav accident
-
În căutare6 zile în urmă
/VIDEO/ Dacă o recunoști, anunță poliția: Femeia din video, căutată după ce ar fi sustras de la un bancomat bani străini
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Atac tâlhăresc eșuat. Un individ înarmat a dat buzna într-un magazin, însă a furat cântarul în loc de aparatul de casă
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Accident grav, în Chișinău. Un pieton a fost spulberat de o mașină chiar pe zebră
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ La volan, băut și fără permis. Un bărbat din Orhei a rămas fără mașină și riscă dosar penal