Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/ Moarte absurdă în Italia pentru un moldovean, accidentat mortal după ce a coborât din mașină pentru a verifica o defecțiune

Un bărbat moldovean a decedat în Italia, în jurul orei 22:00 din seara zilei de sâmbătă, 12 noiembrie 2022, după ce a fost grav accidentat de o mașină pe Strada Statală 148, supranumită „Pontina”, pe teritoriul localității Aprilia din provincia Latina, în Lazio.

Publicat

Victima tocmai coborâse din mașina sa, după ce a tras pe dreapta din cauza unei defecțiuni, când a fost lovită în plin de un alt autoturism condus de o femeie de 48 de ani, scrie Rotalianul.com.

Din primele informații reiese că autoturismul condus de Stepan Galatan, un Citreon C1, a suferit o avarie în timp ce se deplasa pe Pontina, iar când se afla în dreptul kilometrului 48 a tras pe dreapta pentru a efectua unele verificări.

În ciuda faptului că bărbatul moldovean aprinsese luminile de avarie, o femeie care conducea un Citroen C3 l-a lovit cu automobilul în plin, provocându-i răni foarte grave.


Șoferița de 48 de ani s-a oprit imediat și a sunat la 118 pentru a solicita o ambulanță, dar paramedicii sosiți la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a salva viața cetățeanului moldovean.

Potrivit presei locale, bărbatul decedat se numea Stepan Galatan, cetățean moldovean în vârstă de 51 de ani care era rezident în Aprilia și lucra pentru o firmă de transport din localitate.  De asemenea, el a lăsat în urma sa doi copii, din fotografiile de pe profilul său Facebook reieșind că ar fi vorba de două fete.

„O persoană minunată, lucra la noi de ani de zile cu un devotament extrem. O mare pierdere pentru noi, atât din punct de vedere uman, cât și în ce privește munca”, a declarat Paoloa Seminara, patronul firmei de transport.



Diaspora

/VIDEO/ A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani, în Italia

A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani. Trupul neînsuflețit era într-un sac aruncat printre niște tufe de mărăcini, în zona rurală dintre Mantova și Brescia, potrivit presei italiene. Fata fusese dată dispărută de mai bine de două săptămâni.

Publicat

Tânăra ucraineancă a dispărut pe 20 ianuarie, în Castiglione delle Stiviere, după o întâlnire cu fostul ei iubit. Bărbatul a fost acuzat de moartea tinerei, dar a refuzat să spună unde a ascuns corpul. Trupul neînsuflețit a fost găsit de carabinieri, ajutați de un grup de voluntari.

Era în spatele unei companii horticole, puțin mai departe de semnul care indică intrarea pe teritoriul localității Lonato, într-un sac mare, negru, aruncat în tufele de mărăcini și acoperit cu mai multe ramuri de copaci. Zona în care a fost găsit cadavrul nu este departe de locul unde moldoveanu s-a oprit în noaptea crimei, cu automobilul blocat în noroi. Anchetatorii au găsit în mașină urme de sânge și un hârleț.

Relația moldoveanului cu tânăra de 23 de ani a durat trei ani. În luna decembrie a anului trecut, ea a decis să se despartă de el. Bărbatul, care avea probleme cu drogurile, a refuzat să accepte acest lucru.


În present, moldoveanul se află în închisoare, în arest preventiv, sub acuzația de crimă cu premeditare şi ascunderea unui cadavru. Procedura se află în faza de cercetare preliminară.


Citește mai departe

Diaspora

„Cel mai mare semnal roșu”. Un psiholog criminalist intervine în ancheta Mădălinei Cojocari

Căutările Mădălinei Cojocari, fetița unei moldovence, stabilită în SUA, continuă. De mai bine de o lună, părinții acesteia se află în custodia poliției.

Publicat

Un psiholog criminalist din zonă spune că anchetatorii încă lucrează pentru a obține mai multe informații de la ei, în special despre ceea ce s-a întâmplat în cele trei săptămâni în care Mădălina nu a fost dată dispărută, scrie presa de peste ocean, citată de Unimedia.INFO.

„Inițial, părinții ar putea nega faptul că copilul este dispărut, uneori vezi asta”, a spus Lisa Long.

„De asemenea, ai putea considera că părintele este jenat sau îi este rușine din cauza vinovăției. S-ar putea să existe situații în care părintele se confruntă cu frică, este îngrijorat că DSS s-ar implica cu familia lor și ar putea pierde custodia”, a adăugat aceasta.


Long este un psiholog criminalist care nu este implicat în acest caz. Ea oferă evaluări psihologice pentru persoanele implicate în sistemul de justiție. Aceasta a spus că investigatorii sunt probabil în contact regulat cu părinții fetei, studiind răspunsurile lor emoționale.

„Dacă părintele manifestă îngrijorare, părintele are remușcări”, a spus Long.

„Acestea sunt toate lucrurile care ar fi luate în considerare, reacția emoțională a unei persoane. Trebuie să te gândești că există o gamă largă de reacții normale acceptabile și așteptate, deoarece aceasta nu este o situație normală în care se află niciun părinte”, a mai spus psihologul.


Rămășițele focului din curtea casei în care locuia Mădălina Cojocari, fetița de 11 ani, din Republica Moldova, care a dispărut în SUA, au fost din nou cercetate. Jurnaliștii tabloidului au realizat mai multe fotografii în care apare avocatul tatălui vitreg al fetiței și doi bărbați care ar fi detectivi particulari. Vecinii familiei au declarat că au văzut flăcări și fum în curte la sfârșitul lunii noiembrie, cu circa două săptămâni înainte de raportarea dispariției copilei. Focul ar fi ars mai multe zile la rând.

Misterul dispariţiei micuţei Mădălina Cojocari este departe de a fi elucidat. Părinţii copilei de 11 ani, dispărută de mai bine de o lună din Cornelius, Carolina de Nord, ar fi trebuit să se prezinte în faţa instanţei, unde ar fi trebuit să fie audiaţi. Judecătorul a anunţat că nu va mai fi nicio audiere pentru garanţie, dar că ambii părinţi şi-au predat paşapoartele.

De atunci nimeni nu mai ştie nimic de Mădălina. Parcă a intrat în pământ. Ce este şi mai şocant este faptul că părinţii i-au anunţat dispariţia abia după trei săptămâni. Autorităţile cred că părinţii nu spun tot adevărul. „Este clar că părinţii copilului nu ne spun tot ce ştiu”, a declarat şefa poliţiei din oraşul Cornelius. Ea a adăugat că anchetatorii au discutat cu sute de persoane, atât din localitate cât şi de pe tot globul, şi au verificat sute de indicii dar nu au reuşit să găsească fetiţa.


Mătuşa Mădălinei a povestit pentru Observator că mama copilei ar fi căutat-o singură timp de trei săptămâni şi că nu a anunţat poliţia de frica soţului ei. Între timp, agenţii FBI au împânzit autostrăzile cu panouri cu chipul fetei de 11 ani, iar poliţiştii suspectează că părinţii copilei ascund informaţii.

Mătuşa Mădălinei a acceptat să vorbească și a refăcut filmul tragicei dispariţii. Mama copilei ar fi încercat singură să o găsească în cele trei săptămâni în care nu a anunţat poliţia de dispariţia ei.


În ultima convorbire, Diana Cojocari i-ar fi spus că îl bănuieşte pe soţul ei vinovat de dispariţia copilei, dar se teme de el. „Cam cu o zi înainte să fie închisă, pe 13-14 decembrie. Mi-a spus că nu e fata și că îi pare foarte rău de cele întâmplate și că dorința ei cea mare să revină fata ei și să o vadă și nu știu, să fie totul bine. Presupune că el, dar cu o mare frică îmi spunea toate momentele astea cu o frică față de el, nu știu, și probabil din înțelesele mele când ea spunea despre el, foarte tare se temea de ceea ce spune, nu voia să îl învinuiască pe el cumva. I-am spus zic Diana dacă e vorba de copilul tău nu poți să stai tu să o cauți, că America e mare, acționează, du-te, fă ceva”, a mai spus mătuşa Mădălinei.

FBI consideră cazul săptămânii dispariţia Mădălinei, fetiţa de 11 ani din Republica Moldova, care locuia în Statele Unite cu mama ei şi tatăl său vitreg. Criminaliştii au scotocit casa părinţilor şi au descoperit o încăpere suspectă, dar nici urmă de copilă.

Ultimele imagini cu fetiţa în viaţă o arată cu ghiozdanul în spate, în autobuzul şcolar cu care se întorcea acasă: era cu două zile înainte să se facă nevăzută. Diana, mama ei, le-a declarat anchetatorilor că ultima oară a văzut-o în seara de 23 noiembrie, când copila s-a dus la culcare. Femeia a anunţat, însă, dispariţia fiicei sale abia după trei săptămâni. Nu la poliţie, ci la şcoala din Cornelius, Carolina de Nord, unde învăţa. Diana Cojocari şi concubinul ei au fost reţinuţi sâmbătă. Sunt acuzaţi că nu au alertat autorităţile imediat după dispariţia fetei.

Fetița a dispărut fără urmă pe 23 noiembrie. Timp de mai bine de trei săptămâni, părinţii nu au anunţat poliţia, iar acum cei doi sunt arestaţi. FBI-ul încearcă să-i dea de urmă minorei.

Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Un moldovean care transporta cinci tone de țigări de contrabandă, reținut în Franța

Un cetățean moldovean care transporta 26.000 de cartușe de țigări de contrabandă la bordul unui camion înmatriculat în România a fost reținut în Franța, în apropierea orașului Soissons.

Publicat

Bărbatul a compărut în regim de urgență în fața magistraților, care l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 100.000 de euro, transmite presa franceză, citată de Agora.md. Valoarea țigărilor confiscate este estimată la 2,7 milioane de euro.

Potrivit poliției franceze, în camion erau ascunse 5,2 tone de tutun contrafăcut. Moldoveanul conducea spre Paris și s-a oprit lângă un oraș din nordul Franței, la trei kilometri de un punct de control vamal.

Agenții de la supravegherea internă din Nogent-sur-Oise au fost alertați și au procedat la verificarea camionului. Moldoveanul le-a spus că transporta o încărcătură de plăci de polistiren. Ofițerii vamali au procedat la o examinare mai amănunțită a încărcăturii, deschizând prelatele de pe partea laterală a camionului. 550 de cutii de tutun de contrabandă au fost descoperite. Bărbatul a fost reținut.



Citește mai departe

topul săptămânii