În urma unui grav accident care s-a produs ieri în localitatea Mirnoe, raionul Anenii Noi, trei persoane și-au pierdut viața.
Imagini de la fața locului au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele de socializare, transmite Știri.md.
Într-un filmuleț, autorul susține că șoferului i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea, informația însă nu a fost confirmată de Poliție.
Totodată, oamenii legii ne-au mai spus că cele trei persoane nu se cunoșteau.
„Cei doi pasageri au urcat ocazional în mijlocul de transport menționat. Referitor la alte detalii Poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului”, ne-a comunicat ofițerul de presă al IP Anenii Noi, Mariana Didenco.
Amintim că preliminar accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo. Automobilul a derapat de pe traseu și s-a izbit puternic într-un copac. Atât pomul, cât și mașina s-au făcut zob.
În Volvo se afla conducătorul auto de 50 de ani și doi pasageri de 53 și, respectiv, 41 de ani. Toți trei au decedat pe loc. La fața locului au intervenit pompierii pentru a descarcera persoanele.
Un tânăr din Chișinău a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii PA, într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul ar fi pretins 4 000 de euro de la un amic, care era cercetat pentru jaf, susținând că ar avea influență asupra procurorului de caz și că îl poate convinge să claseze dosarul.
În baza actului de sesizare, CNA a inițiat o cauză penală pentru trafic de influență. Ulterior, sub controlul ofițerilor Centrului, au fost transmiși banii către bănuit, iar astăzi, în cadrul perchezițiilor, a fost depistată o parte din suma livrată. Astfel, au fost ridicate bancnote în sumă de 750 de euro și 600 de dolari, precum și telefoane mobile. De notat că, seriile şi numerele bancnotelor în euro corespund cu numerarul transmis bănuitului sub controlul ofițerilor CNA.
În urma acțiunilor de urmărire penală, bănuitul a fost reținut și plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Și-a găsit tatăl strangulat în garajul gospodăriei. Un tânăr a avut parte de șocul vieții, după ce și-a găsit părintele fără suflare. Totul s-a întâmplat pe 6 februarie, în jurul orelor 22:00, când acesta a decis să-și viziteze tatăl. După cele văzute, tânărul a anunțat imediat poliția.
Potrivit informațiilor, feciorul a decis să-și viziteze la domiciliu părintele, deoarece nu răspundea la telefon. Ajungând în gospodărie, acesta l-a găsit pe tatăl său, care locuia singur, strangulat în garaj, cu un cablu electric.
La examinarea vizuală, leziuni pe suprafața corpului neînsuflețit nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat pentru efectuarea autopsiei, unde medicii se vor expune asupra cauzei exacte a decesului. Angajații poliției întreprind toate măsurile care se impun, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului tragic.
Beat criță, pe o vreme complicată, s-a pornit la plimbare prin sat. Este isprava unui bărbat din raionul Ștefan Vodă, care a fost oprit la timp de polițiștii de patrulare, în timp ce se aflau în misiune.
Individul, care a rămas fără motocicletă, abia de mai putea rosti câteva cuvinte.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 6 februarie, în jurul orei 20:00, în localitatea Purcari din raionul Ştefan Vodă, când ofițerii de patrulare au stopat un bărbat de 30 de ani, care se afla la ghidonul unei motociclete și se deplasa neuniform prin localitate.
Fiind testat cu aparatul „Drager” s-a constatat o concentrație de alcool de 1,66 mg/l în aerul expirat. Motocicleta a fost dusă la parcarea specială, iar pe numele șoferului a fost pornit un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.
Doar în weekend, pe traseele din țară au fost prinși 22 de șoferi băuți la volan, 13 dintre ei fiind în stare de ebrietate avansată.
/VIDEO/ (+18) Accidente de coșmar în capitală. O tânără a rămas fără picioare după ce a fost strivită între două mașini
/VIDEO/ Imagini +18: „Nu-i da peste față”. O fată a fost filmată cum o snopește pe alta în bătăi într-o odaie de cămin
/VIDEO/ A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani, în Italia
I-a bătut pentru că vorbeau în limba rusă. Un tânăr de 27 de ani, condamnat la 25 de ani de închisoare
Caz tragic în capitală, la miezul nopții. O tânără de doar 25 de ani s-a aruncat în gol de la etajul nouă
/FOTO/ Accident de groază, în apropiere de Bălți: Trei persoane, inclusiv un copil de nici 4 ani, au ajuns la spital
Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un camion, la Sângerei
/VIDEO/ Ai zece minute să te gîndești, altfel, pozele ajung la familia ta”. Schema de șantaj, pusă pe roate de mai mulți pușcăriași din țară