Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ceață și lapoviță în țară: Poliția recomandă maximă prudență în trafic

Ceață și lapoviță în țară! În acest sens, Poliția recomandă maximă prudență în trafic!

Publicat

Potrivit oamenilor legii, la moment, traseele de pe teritoriu raioanelor Bălți, Sângerei, Călărași și Strășeni sunt alunecoase și cad precipitații sub formă de lapoviță, iar pe teritoriul raionului Ștefan Vodă persistă ceață.

Poliția recomandă în special conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic.

Întrucât ceața şi depunerile de polei influențează circulația rutieră, forțele de ordine recomandă șoferilor să fie atenți pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate.


În condiţiile unui trafic aglomerat, lapoviţa şi ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare, precizează Poliția.

„Păstraţi-vă calmul, fiți înțelegători şi nu blocaţi intersecţiile.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil deplasarea pe părțile carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă; să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.


Polițiștii sunt în trafic, pentru siguranța dumneavoastră.

În situații de urgență, apelați Serviciul de Urgență 112”, se mai arată în mesajul oamenilor legii.



Moldova

/VIDEO/ Scandal și pumni la Ciocana din cauza unei parcări. Ce spune poliția

Astăzi pe rețelele de socializare a apărut un video cu o ceartă dintre doi șoferi din Capitală, care s-a soldat cu pumni.

Publicat

Incidentul a avut loc aseară la Ciocana. În filmuleț sunt surprinși șoferii tensionați din cauza parcării și respectiv unul dintre bărbați țintit la pământ, transmite Știri.md.

Potrivit martorilor cel de jos e șoferul care a parcat mașina neregulamentar, tot el i-a dat una celui cu evacuatorul și a fost împins căzând jos.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati ne-a declarat că poliția a fost solicitată în seara zilei de ieri pe bd. M. cel Bătrân, pe motivul parcări neregulamentare din partea a doi șoferi. La fața locului s-a solicitat un evacuator. Ca rezultat, între conducătorul evacuatorului și unul dintre șoferi s-a iscat un conflict.


Ulterior, persoanele implicate s-au împăcat, iar acum circumstanțele se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ O femeie a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova

O femeie, cetățeană a Republicii Moldova, a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova cu echipajul SMURD. Femeia, în vârstă de 54 de ani, suferise în urma unui accident rutier și avea nevoie de îngrijiri medicale.

Publicat

Operațiunea transfrontalieră a fost efectuată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă, transmite Știri.md.

Femeia a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.

Ulterior, în urma comunicării între autoritățile medicale din R.Moldova și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.


Astfel, echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă.

Pe parcursul drumului, femeia nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată.

Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.


Citește mai departe

Moldova

Un ucrainean a ajuns în Moldova înotând în Nistru: A avut nevoie de asistență medicală

Un bărbatul de 36 de ani, sumar îmbrăcat, a fost depistat de către polițiștii de frontieră din Otaci, după un schimb de informații cu grănicerii ucraineni. A fost nevoie de intervenția lucrătorilor medicali, deoarece tânărul se simțea rău după trecerea apelor reci ale Nistrului.

Publicat

Potrivit informațiilor, astăzi, 3 februarie 2023, în jurul orei 12:40, pe direcția Moghiliov-Podolsk-Călărăușeuca a fost surprins străinul. Din spusele acestuia s-a aflat că venea de la Kiev și intenționa să ajungă tocmai în Israel, unde se afla o rudă cu probleme de sănătate, transmite Știri.md.

Legal i-a fost interzisă ieșirea din Ucraina, fapt ce l-a motivat să încerce în mod clandestin. În timpul documentării, persoanei i s-a făcut rău și operativ, patrula SPF Otaci a solicitat la serviciul 112 un echipaj medical pentru a-i acorda ajutorul necesar.


Citește mai departe

topul săptămânii