Rețele de socializare

Moldova

Ani grei de pușcărie pentru un bărbat care a abuzat sexual o minoră într-o mașină de taxi

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual, în privința unei minore care nu a împlinit vârsta de 14 ani. 

Publicat

Așadar, procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, la 04.03.2022, aproximativ ora 15:00, inculpatul, aflându-se în automobilul unei companii de taxi, i-a propus unei minore, care nu a atins vârsta de 14 ani, care ieșise de la o școală situată în sectorul Ciocana al capitalei, să o conducă în sectorul Centru, unde aceasta avea nevoie să se deplaseze. Minora a acceptat și a urcat în automobil.
Însă, în timp ce conducea automobilul, acesta a deviat de la traseul cuvenit, a mers într-un câmp la periferia mun. Chişinău și a staţionat. Imediat după, a ieșit din automobil și a urcat pe bancheta din spate lângă minoră, unde, acţionând cu intenţie, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, datorate vârstei fragede, şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, cauzându-i minorei suferinţe psihice.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Inculpatul a pledat nevinovat.



Moldova

Un bărbat a murit, după un incident pe un pod, la Sîngerei: Ar fi fost băut și ar fi căzut în cap

Un bărbat de 55 de ani a murit, după ce ar fi căzut în cap de pe un pod din localitatea Heciul Nou, raionul Sîngerei. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:35.

Publicat

Potrivit informațiilor, victima ar fi fost în stare de ebrietate. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către Banari Ina, ofițer de presă din cadrul IP Sîngerei.

Potrivit poliției, cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre expertiza medico-legală, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. La moment se stabilesc toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un camion cu numere moldovenești s-a răsturnat în albia unui râu la Suceava, România: Momentul producerii accidentului

Un camion cu numere moldovenești s-a răsturnat în albia unui râu, în apropierea localității Valea Putnei, județul Suceava. Totul a avut loc în dimineața de 30 ianuarie.

Publicat

Presa de peste Prut scrie că pompierii din Suceava au intervenit, la un accident produs pe DN 17, pe raza localității Valea Putnei.

Un camion s-a răsturnat în albia unui râu, iar şoferul a rămas încarcerat.

”Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru. Autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină”, a transmis ISU Suceava.


Pompierii au precizat că exista pericolul ca şoferul să intre în şoc hipotermic.

Victima a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului.

Bărbatul era conştient şi cooperant.


Contactat telefonic, șeful Serviciului Relații cu Publicul de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă a declarat că se mdocumentează în raport cu acest caz.

Vedeți mai jos momentul  producerii accidentului rutier.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A amenințat cu foarfeca un bărbat, apoi i-a furat 500 de lei. Un minor de 16 ani, reținut de poliție

Un minor de 16 ani din Glodeni a fost reținut de polițiștii capitalei fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

Publicat

Pe parcursul nopții, suspectul ar fi pătruns în locuința unui bărbat din Colonița, l-a amenințat cu o foarfecă și i-a sustras 500 de lei.

Minorul a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar pentru fapta comisă riscă închisoare de la 5 la 8 ani.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii