Rețele de socializare

Moldova

Presa de peste Prut, despre descinderile în vămile din R. Moldova și România: Polițiști de frontieră suspectați că luau mită pentru a permite trecerea ilegală a graniței

În dosar sunt vizați angajați din vămi și din punctele de trecere a frontierei suspectați că ar fi luat șpagă între 20 și 250 de euro pentru a facilita trecerea ilegală a unor cetățeni moldoveni care voiau să ajungă în Germania, potrivit surselor G4Media. Sunt vizate peste 20 de persoane, agenți de poliție și vameși.

Publicat

DNA a confirmat perchezițiile din vămi și arată că sunt în derulare percheziții în 5 puncte de trece a frontierei și la domiciile a 26 de persoane. Procurorii investighează infracțiuni de corupție comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022, scrie Gmedia.RO.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.


În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

Update 9.10: Percheziții similare au loc marți dimineață și în vămile din Republica Moldova, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Serviciul anticorupție al poliției moldovene, împreună cu procurorii anticorupție, au descins la mai multe posturi vamale din Republica Moldova.

Amintim că autoritățile de la noi au anunțat în dimineața de 17 ianuarie că ofițerii Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal în conlucrare cu ofițerii SPIA și procurorii anticorupție, în cadrul unei operațiuni internaționale inițiate cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția Generală Anticorupție (DGA) a MAI a României, astăzi 17.01.2023, au descins concomitent cu percheziții în mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române.


Ediție TV

/VIDEO/ Consecințele rafalelor de vânt în țară. Persoane rănite, mașini distruse, drumuri blocate și acoperișuri smulse de pe clădiri

Vântul face ravagii în toată țara. Mai mulți colți copaci au fost doborâți, unii căzând peste mașini, alții, blocând drumuri și trasee, iar mai multe blocuri au rămas fără acoperișuri.

Publicat

Așa situații se înregistrează atât în Chișinău, cât și în nordul și sudul țării. Primele informații despre consecințele intemperiilor au apărut în dimineața de 28 martie, referindu-se la orașul Comrat. Acolo, cel puțin două blocuri cu mai multe etaje și mai multe mașini din Comrat au fost afectate de vântul puternic.

Potrivit informațiilor preliminare, rafalele au smuls o parte din acoperișurile clădirilor. De asemenea, bucăți de tablă, șindrilă și structuri din lemn au deteriorat și mai multe mașini parcate în curțile interioare, fiind rupte și cablurile electrice. Ulterior, IGSU, a anunțat că au intervenit și în Chișinău pentru lichidarea consecințelor rafalelor.

Astfel, salvatorii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de defrișare a copacilor căzuți pe străzile Vissarion Belinski, Cetatea Albă, dar și șoseaua Muncești, unde arborii căzuți blocau circulația rutieră. Totodată, pompierii pe strada Dimitrie Cantemir, dar și pe strada Calea Ieșilor pentru înlăturarea unor țigle metalice care au fost smulse de pe acoperișul unor blocuri de locuit.


O persoană a ajuns cu brațul fracturat și cu o traumă la abdomen, după ce o foaie de ardezie a căzut peste ea.

Iar o altă persoană a fost lovită la cap după ce un copac s-a prăbușit peste automobilul în care se află.

Tot de intervenția pompierilor, pentru lucrări de defrișare a copacilor în vederea deblocării traseelor naționale, salvatorii au intervenit în localitatea Molovata, raionul Dubăsari, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în localitatea Antonești din raionul Cantemir, dar și pe traseul R-34 Giurgiulești – Cahul.


Mai mult, salvatorii au intervenit pe strada Teliman nr.4 din raionul Ceadîr-Lunga, unde au demontat acoperișul unui balcon devastat de vânt, care risca să cadă peste trecători. Pentru lucrări de demontare și înlăturare a foilor de ardezii și țiglelor metalice smulse de vânt, pompierii au intervenit în municipiile Bălți și Comrat.

Amintim că meteorologii au anunțat cod galben de schimbare bruscă a vremii pentru zilele de 27 și 28 martie, pe tot teritoriul țării. Aceștia au declarant că vântul va sufla cu o intensitate de peste 80 de kilometri pe oră, iar temperatura medie zilnică a aerului va fi de circa 7°С.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Ai euro? Vreo 400 de euro pot să găsesc”. Video și audio ce ar demonstra schemele de corupție la ASP Bălți și Chișinău

Schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice din oficiile Bălți și Chișinău au fost reținuți.

Publicat

Sumele pe care aceștia le primeau pentru un permis variau între 400 și 1200 de euro. Potrivit ofițerilor anticorupție, cele șase persoane ar fi acționat coordonat, iar lunar sumele colectate doar de pe zona de nord a țării ajungeau la 20 000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale.

Oamenii legii au pus la dispoziția presei înregistrări audio cu discuțiile dintre unii examinatori:

„- Ai lei la tine?
– Ți-am spus că n-am.
– Ai euro?
– În mașină sunt, trebuie să mă duc să iau.
– Ai în mașină?
– 50 și vreo 400 de euro pot să găsesc ceva.


– Hai, du-te cu Andrei. Dacă ceva îi dai lui, că el vrea să se ducă.
– Și aceia tot? 50 și 400, așă să-i dau lui Andrei ?
– Da, da, da, da”.

Astfel, s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2.500 de euro lunar, de către inspectori ai Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din mun. Bălţi. Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din cadrul ASP din Chișinău. Astfel, în urma colectării banilor din mai multe raioane ale zonei de nord, suma finală se ridica la 15 000-20.000 de euro lunar.

În data de 28 martie, ofițerii și procurorii anticorupție au operat 19 percheziții acasă și în birourile bănuiților din Bălți, de unde au ridicat înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate, dar și  30 de mii de euro, 20 de mii de lei, telefoane mobile și arme de foc, deținute ilegal.


În urma acțiunilor de urmărire penală, șase persoane au fost reținute. De menționat că responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia, au fost depistate și ridicate 13 000 de euro, dosite sub capota automobilului. Investigațiile în acest caz continuă.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi vânat ilegal un iepure de câmp. Doi bărbați, amendați la Ialoveni

Ar fi vânat ilegal un iepure de câmp. Doi bărbați s-au ales cu amenzi usturătoare, suspectați de braconaj. Despre cele întâmplate, inspectorii de mediu au fost sesizați de către membrii societății vânătorilor din raionul Ialoveni.

Publicat

Sosiți la fața locului, specialiștii au constatat că cei doi bărbați ar fi folosit unelte interzise pentru a captura un iepure în perioada de reproducere a animalelor. Prin urmare, cei doi indivizi s-au ales cu câte o amendă de 6.000 de lei, și, totodată, au fost obligați plătească pentru prejudiciul cauzat mediului.

În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează că astfel de practici sunt strict interzise, mai ales în perioada de reproducere a animalelor, deoarece pot pune în pericol viitorul speciilor respective.

În cazul în care cetățenii observă persoane aflate la vânătoare ilegală sunt rugate să alerteze autoritățile la numărul scurt 112.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii