Moldova
/VIDEO/ Vindeau narcotice în sectorul Ciocana al capitalei. Trei indivizi, reținuți de poliție
Trei bărbați cu vârstele de 29, 32 și 49 de ani din capitală, au fost reținuți de polițiști și sunt cercetați penal pentru ,,Circulaţia ilegală a drogurilor”.


Oamenii legii au obținut informații operative privind activitatea infracțională a suspecților privind consumul și distribuirea substanțelor narcotice în sectorul Ciocana al capitalei.
Astfel, polițiștii au stabilit că suspecții aveau roluri bine determinate, iar unul dintre ei a organizat în locuința sa o speluncă, unde veneau consumatori de droguri.
În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliile acestora au fost depistate mai multe pachețele în care se afla substanță cristalină de culoare albă, de tip ,,PVP”, aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri și două arme de foc.
Suspecții au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar conform legislației penale aceștia riscă închisoare de până la 4 ani.
Acțiunile de documentare și reținere au fost desfășurate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana în comun cu Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Ciocana, cu suportul angajaților Brigăzii cu Destinație specială „Fulger” a IGP.


Moldova
Un bărbat a murit, după un incident pe un pod, la Sîngerei: Ar fi fost băut și ar fi căzut în cap
Un bărbat de 55 de ani a murit, după ce ar fi căzut în cap de pe un pod din localitatea Heciul Nou, raionul Sîngerei. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:35.


Potrivit informațiilor, victima ar fi fost în stare de ebrietate. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către Banari Ina, ofițer de presă din cadrul IP Sîngerei.
Potrivit poliției, cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre expertiza medico-legală, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. La moment se stabilesc toate circumstanțele.
Moldova
/VIDEO/ Un camion cu numere moldovenești s-a răsturnat în albia unui râu la Suceava, România: Momentul producerii accidentului
Un camion cu numere moldovenești s-a răsturnat în albia unui râu, în apropierea localității Valea Putnei, județul Suceava. Totul a avut loc în dimineața de 30 ianuarie.


Presa de peste Prut scrie că pompierii din Suceava au intervenit, la un accident produs pe DN 17, pe raza localității Valea Putnei.
Un camion s-a răsturnat în albia unui râu, iar şoferul a rămas încarcerat.
”Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru. Autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină”, a transmis ISU Suceava.
Pompierii au precizat că exista pericolul ca şoferul să intre în şoc hipotermic.
Victima a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului.
Bărbatul era conştient şi cooperant.
Contactat telefonic, șeful Serviciului Relații cu Publicul de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă a declarat că se mdocumentează în raport cu acest caz.
Vedeți mai jos momentul producerii accidentului rutier.
Moldova
/VIDEO/ A amenințat cu foarfeca un bărbat, apoi i-a furat 500 de lei. Un minor de 16 ani, reținut de poliție
Un minor de 16 ani din Glodeni a fost reținut de polițiștii capitalei fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.


Pe parcursul nopții, suspectul ar fi pătruns în locuința unui bărbat din Colonița, l-a amenințat cu o foarfecă și i-a sustras 500 de lei.
Minorul a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar pentru fapta comisă riscă închisoare de la 5 la 8 ani.
-
Moldova6 zile în urmă
Caz ieșit din comun! O tânără a născut acasă, a văzut că al său copil nu dă semne de viață și l-a pus în congelator
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Imagini cu impact emoțional. Momentul în care o adolescentă bate crunt o altă fată, la Nisporeni
-
Moldova5 zile în urmă
Mașinile cu numere străine intrate în țară până la 1 ianuarie, 2023, vor putea sta pe teritoriul Moldovei trei ani
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ IGP, despre bătaia cruntă între fete, la Nisporeni. Agresoarele au 13 și 14 ani, victima – 17 ani
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Declarațiile halucinante ale unui tânăr reținut în capitală pentru omor
-
Moldova6 zile în urmă
O fântână arteziană săpată chiar lângă cimitir, într-un sat din Sângerei
-
Moldova3 zile în urmă
/FOTO/ Au rămas fără 7.500 de euro în vamă. Doi șoferi de microbuz nu ar fi declarat valuta pe care o dețineau
-
Moldova5 zile în urmă
Minora căutată de două zile de rude și poliție a fost găsită. Unde se afla copila