Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A organizat migrarea ilegală a ucrainenilor, apoi a încercat să mituiască oamenii legii

A încercat să ofere mită unui polițist de frontieră pentru a-și recupera mașina, ridicată într-un caz de organizare a migrației ilegale, iar în rezultat s-a ales cu un al doilea dosar penal, deschis pentru corupere activă. Este vorba despre un conațional, depistat la frontieră în timp ce asigura pentru doi bărbați ucraineni să ajungă ilegal în Republica Moldova.

Publicat

Din cercetările preliminare, conform unei informații operative precum că un locuitor al raionului Ceadîr Lunga organizează trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii Ucrainei, contra mijloacelor bănești, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei au demarat acțiuni ample pe linia de control și supraveghere a segmentului de competență. Ca urmare au fost depistate în flagrant patru persoane, doi cetățeni ucraineni și doi cetățeni moldoveni, ultimii au reușit să fugă de la fața locului, abandonând și mijlocul de transport. În declarații, bărbații ucraineni au recunoscut că ilegal au intrat în R. Moldova și că ar fi plătit suma de 3500 dolari moldovenilor pentru a le facilita trecerea frontiera de stat.

La scurt timp, suspecții au fost identificați, unul dintre ei fiind și persoana pe care exista informații operative. În cadrul procedurilor de documentare a cazului, anume acest moldovean a propus și a transmis angajatului Poliției de Frontieră, cu funcție de conducere, o sumă de 700 dolari, pentru a-și restitui mașina. Încercarea de oferire a mitei a fost denunțată la CNA.

În fapt, au fost pornite două cauze penale: organizarea migrației ilegale, diferite materialele acumulate la PCCOCS oficiul Sud, corupere activă – CNA oficiul Sud.


Poliția de Frontieră asigură că va întreprinde și în continuare un spectru larg de măsuri specifice privind combaterea migrației ilegale, dar și promovarea angajaților care denunță orice ilegalitate.


Advertisement

Moldova

/FOTO/ O copilă de 5 ani s-a rătăcit la Comrat: Fetița, găsită de carabinieri

O fetiță de cinci ani s-a rătăcit la Comrat.

Publicat

Copila ce se deplasa cu o trotinetă a fost observată de angajații Direcției regionale „Sud” a IGC, aflați în serviciul de menținere a ordinii și securității publice, transmite Știri.md.

„Carabinierii s-au apropiat de fetiță pentru a întreba de ce este singură și dacă nu are nevoie de ajutor. În timpul dialogului, copila a menționat că s-a rătăcit de părinți. Ca urmare, copila în vârstă de 5 ani a fost condusă la IP Comrat unde au fost stabilite datele părinților.

Oamenii legii au contactat prin telefon părinții, care în scurt timp s-au apropiat la IP Comrat și au preluat fetița”, se arată în comunicat.



Citește mai departe

Moldova

Lucrări de curățare a arborilor în Capitală: Traficul rutier, suspendat

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi, în intervalul orelor: 07:30-16:00, va fi suspendat traficul rutier pe str. Vlaicu Pârcălab, tronsonul cuprins între str. București și str. Mitropolit Varlaam.

Publicat

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor silvotehnice de curățare și egalaj a arborilor, transmite Știri.md.

De asemenea, în perioada: 28.03.2023 – 31.05.2023, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 August 1989, tronsonul cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Mihai Eminescu, în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a str. 31 August 1989.

„Spații Verzi execută lucrări de curățare a arborilor care prezintă pericol. Lucrările sunt efectuate în toate sectoarele capitalei. Astăzi specialiștii intervin pe strada Vlaicu Pîrcălab, tronsonul cuprins între str. București și str. Mitropolit Varlaam.


Lucrările sunt executate în baza autorizației pentru tăiere în fondul forestier și au fost coordonate cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Traficul rutier este suspendat între str. Mitropolit Varlaam și str. București până la ora 16.00. Atragem atenția proprietarilor de automobile să țină cont de apelul serviciilor municipale și să nu își lase automobilele în locuri nesigure ori în apropierea arborilor. În locurile lipsă sunt plantați arbori noi”, se arată într-un comunicat emis de Primărie.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident nocturn cu implicarea unui troleibuz în capitală. Acesta a fost urmat de un scandal

Accidentul s-a produs în seara de 24 martie pe strada Liviu Deleanu din sectorul buiucani al capitalei.

Publicat

În imaginile surprinse de martorii oculari la fața locului se poate observa că un atomobil la volanul săruia preliminar se afla o femeiea a fost tamponat de un troleibuz, chiar în nemijlocita apropiere de stația de așteptare a transportului public.

Totul s-ar fi întîmplat după ce automobil ar fi fost parcat neregulamentar, iar troleibuzului nu i-ar fi ajuns spațiu pentru a efectua manevra de depășire a automobilului pentru schimbarea benzii de deplasare.

Mai mult, șoferița, dar și un bărbat care la fel s-ar fi alfat cu aceasta în vehicul ar fi agrasat fizic un martor lovindu-l pe acesta și dându-i telefonul la pământ. În video se poate observa că barbatul care a filmat incidentul și care ar fi fos agresat îi spune bărbatului care însoțea șoferița că ultimul i-ar fi deteriorat telefonul.


La moment nu se cunoaște dacă la locul accidentului rutier a fost solicitată intervenția oamenilor legii, dacăă impactul sa soldat cu victime, dar și cu ce s-a finalizat conflictul.

Știrea este în curs de actualizare…

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii